Skip to main content
31 august, Ziua Limbii Române

31 august, Ziua Limbii Române

31 august, ultima zi de vară, este și Ziua Limbii Române care, în cifre, arată cam așa:

  • 28 de milioane de persoane o vorbesc. Pentru 24 de milioane dintre acestea, este limbă maternă. Este vorbită în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia, Bulgaria, în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia.
  • 8 universități sau centre în care se predă limba română se află în Spania: Universitatea din Alicante, Universitatea din Barcelona, Universitatea Complutense din Madrid, Universitatea din Salamanca, Universitatea din Santiago de Compostela, Centrul de Limbi Străine al Universității din Alcalá de Henares, Universitatea din Granada, Școala Oficială de Limbi Străine și Universitatea Națională pentru Învățământ la Distanță.
  • 43 este numărul de țări în care este predată în școli
  • 80.000 de cuvinte include vocabularul limbii române
  • 1500 sunt cuvinte pe care le folosim zilnic. Dintre acestea, verbele: „a da”, „a lua”, „a face”, „a pune”, „a avea” și substantivele „cap”, „mână”, „ochi”.
  • 40% din totalul cuvintelor din vocabularul limbii române provin din franceză și italiană.
  • 3 cuvinte ne reprezintă tradițiile în patrimoniul cultural UNESCO: „dor”, „doină”, „colind”.
  • Cu 1555 de ani în urmă, în câteva texte slavone, apar cele mai vechi atestări ale unor cuvinte românești: „abia”: 863-867 d.Hr.; „cumătră”: 869-885 d.Hr.; „august”: 943 d.Hr.
  • Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos.
  • Româna are cea mai lunga denumire a divinității, Dumnezeu, celelalte limbi având denumiri monosilabice: Dio, Dieu, Gott, God...

Sursa foto: icr.ro

X

Newsletter